Alexandra Corina Bărăscu este avocat și, la prima vedere, pare genul de persoană care are totul sub control. Însă, în urmă cu câțiva ani, a primit vestea pe care nimeni nu vrea să o audă: cancer de sân. A acceptat să vorbească despre experiența ei, povestind cu sinceritate cum a trecut prin momentele grele, ce a învățat despre sine și ce mesaj are pentru cei care se confruntă cu aceeași luptă.
Totul a început cu un control de rutină, pe care l-a făcut la recomandarea medicului său ginecolog. Deși își făcea analizele periodic, mamografia a scos la iveală o problemă. Următorul pas a fost ecografia, apoi biopsia. „Mâine te duci și faci biopsia”, i-a spus medicul. A fost suficient ca să înțeleagă că lucrurile sunt serioase. A urmat un moment de șoc, lacrimi, dar și o decizie: să facă tot ce ține de ea ca să meargă înainte.
Tratamentul nu a fost ușor – operație, chimioterapie, radioterapie. Chimioterapia, în special, a fost cea mai grea încercare. „Îți cade părul, îți cad genele, te slăbește fizic și psihic, dar trebuie să găsești resursele să continui.” Cu toate acestea, a făcut tot posibilul să nu se lase doborâtă. A călătorit, a purtat peruci colorate, s-a machiat și a încercat să își păstreze moralul ridicat. Pentru ea, aceste mici gesturi au făcut diferența.
Un alt lucru important? Oamenii din jur. Alexandra spune că familia și prietenii trebuie să fie acolo, dar nu ca să plângă alături de pacient, ci ca să îl sprijine, să îl încurajeze. A contat enorm și relația de încredere pe care a avut-o cu medicii.
Acum, după ani de la diagnostic, Alexandra este bine și își continuă controalele regulate. Viața i s-a schimbat, dar nu doar din cauza bolii, ci pentru că a învățat să se bucure de lucruri mici, să fie mai răbdătoare și să nu mai amâne ceea ce îi aduce bucurie. „Trăiește clipa și nu te lăsa copleșit de frică” – este mesajul ei pentru toți cei care trec printr-o situație similară.
Povestea ei este una despre putere, despre cum te ridici după cel mai greu moment al vieții tale și despre cum îți recâștigi nu doar sănătatea, ci și încrederea în tine.
Totul a început cu un control de rutină, pe care l-a făcut la recomandarea medicului său ginecolog. Deși își făcea analizele periodic, mamografia a scos la iveală o problemă. Următorul pas a fost ecografia, apoi biopsia. „Mâine te duci și faci biopsia”, i-a spus medicul. A fost suficient ca să înțeleagă că lucrurile sunt serioase. A urmat un moment de șoc, lacrimi, dar și o decizie: să facă tot ce ține de ea ca să meargă înainte.
Tratamentul nu a fost ușor – operație, chimioterapie, radioterapie. Chimioterapia, în special, a fost cea mai grea încercare. „Îți cade părul, îți cad genele, te slăbește fizic și psihic, dar trebuie să găsești resursele să continui.” Cu toate acestea, a făcut tot posibilul să nu se lase doborâtă. A călătorit, a purtat peruci colorate, s-a machiat și a încercat să își păstreze moralul ridicat. Pentru ea, aceste mici gesturi au făcut diferența.
Un alt lucru important? Oamenii din jur. Alexandra spune că familia și prietenii trebuie să fie acolo, dar nu ca să plângă alături de pacient, ci ca să îl sprijine, să îl încurajeze. A contat enorm și relația de încredere pe care a avut-o cu medicii.
Acum, după ani de la diagnostic, Alexandra este bine și își continuă controalele regulate. Viața i s-a schimbat, dar nu doar din cauza bolii, ci pentru că a învățat să se bucure de lucruri mici, să fie mai răbdătoare și să nu mai amâne ceea ce îi aduce bucurie. „Trăiește clipa și nu te lăsa copleșit de frică” – este mesajul ei pentru toți cei care trec printr-o situație similară.
Povestea ei este una despre putere, despre cum te ridici după cel mai greu moment al vieții tale și despre cum îți recâștigi nu doar sănătatea, ci și încrederea în tine.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
S-a ridicat în picioare și mi-a spus atât: Mâine te duci și faci o biopsie. Apoi a urmat cea mai grea perioadă. Aveam un scop de a mă scula dimineața și de a merge mai departe.
Dr Gheorghe Peltecu
Și în final, de a vă vindeca.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Te vezi în oglindă, să ajungi să te placi? Este mare lucru să poți să ajungi să te placi.
Dr Gheorghe Peltecu
Stima de sine, care este esențială pentru o pacientă care trece printr-o astfel de suferință, este o nouă etapă a vieții. Încheierea tratamentului nu înseamnă o încheiere a vizitelor la medic.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
În nici un caz.
Dr Gheorghe Peltecu
Bună ziua! Vă mulțumesc că urmăriți podcastul nostru intitulat Stimă, nu Stigmă, care este dedicat diagnosticului și tratamentelor cancerelor ginecologice. Astăzi ne vom adresa unei alte tematici.
Dacă până acum am vorbit despre diagnosticul și tratamentul cancerelor ginecologice, astăzi vom avea ca temă supraviețuirea după un cancer ginecologic tratat. Invitata emisiunii de astăzi este doamna avocat Alexandra Corina Bărăscu, care în urmă cu mai mulți ani a fost diagnosticată și tratată pentru un cancer de sân. Și ne bucurăm că participați astăzi la emisiunea noastră care este dedicată supraviețuirii după cancerul de sân, experiența unei paciente.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Bună ziua, domnule profesor și sunt onorată să particip la acest podcast. Stimă, nu stigmă, și prin discuția pe care o vom avea astăzi, să aducem un pic de lumină în sufletele bolnavilor de cancer.
Dr Gheorghe Peltecu
Am să vă adresez prima întrebare: cum ați primit diagnosticul? Mergeți la controale repetate, regulate, încercați să rememorați pașii pe care i-ați făcut până când ați fost diagnosticată.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Da, domnule profesor, mergeam anual, făceam chiar două-trei analize medicale uzuale, mergeam la controale ginecologice, tot așa, de vreo două-trei ori pe an, făceam testele Papanicolau. Însă, în anul 2021, doctorița care avea grijă de mine în acea perioadă, doamna doctor Monica Cîrstoiu, a avut inițiativa să îmi spună: Ai depășit vârsta de 45 de ani? Este bine să faci și o mamografie. Și am făcut mamografia, însă mi s-a spus că este ceva în neregulă. E bine să vin să fac și o ecografie. Și astfel, în acel moment, doamna doctor Crenguța Șerbănoiu stătea, se uita pe ecran, am văzut și eu, îmi aduc aminte foarte bine acel moment. Era un ecran mare în fața ochilor și a observat ceva, a observat o formațiune, formațiune pe care am văzut-o și eu. S-a ridicat în picioare și mi-a spus atât: Mâine te duci și faci o biopsie. A fost de ajuns să înțeleg în acele clipe că ceva nu este în regulă. Și, ca orice om, am început să plâng.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Era normal, era un moment greu. Am rugat-o să mă lase câteva minute pe hol. Mi-am revenit după vreo 15 minute și am spus: Da, ok. Se pare că este ceva în neregulă. Acum ce am de făcut? Și așa a început.
Dr Gheorghe Peltecu
Și ce ați făcut după aceea? Cum ați reușit să vă gestionați toate stările contradictorii care probabil vă frământau?
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Corect. Era o după-amiază frumoasă de primăvară, dar eram chiar în perioada COVID și cel mai greu moment a fost când am dat vestea acasă și prietenilor. Toată lumea a refuzat să creadă că poate fi așa ceva. Bineînțeles că, având o profesie de avocat, de om care merge în instanță tot timpul, care este activ în relația cu clienții, chiar și în acea perioadă exista relația cu clienții. Mi-am pus întrebarea: oare voi mai putea face ceva? Tot ce am încercat în acele momente este ceva care te debusolează, într-adevăr, dar eu zic că cel mai important lucru este să nu-ți fie frică. Să îți păstrezi calmul și să încerci să te aduni, să încerci să urmezi un țel. Și a fost momentul în care mi-a venit în minte ceea ce mi-a spus bunicul când eram mică. Vrei să realizezi ceva? Privește înainte că vei reuși. Și pe acest drum am pornit în marea masă a investigațiilor care au urmat.
Dr Gheorghe Peltecu
Deci ați făcut o biopsie?
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Deci, am Primul lucru care s-a făcut și pot să spun, a fost îndemnată și de prieteni, știind și experiența dumneavoastră. Am venit la Nativia. Eram în vremea covidului, în vremea când în spitale nu se putea, nu se puteau face investigații și la Nativia într-adevăr, am fost primită și mi s-au acordat toate investigațiile necesare la acel moment. A fost un fel de second opinion. De fapt, am vrut să îmi clarific dacă într-adevăr ceea ce s-a văzut prima dată și am venit la dumneavoastră, am mai refăcut o ecografie. Răspunsul a fost da. Și a urmat biopsia. A urmat biopsia, atât de necesară și utilă pentru a putea stabili forma cancerului. Și atunci, în urma rezultatului biopsiei, a fost întrunită comisia în care erați și dumneavoastră, împreună cu un oncolog și un radiolog și am stabilit planul de tratament.
Dr Gheorghe Peltecu
L-ați acceptat așa cum vi l-am propus? Ați considerat că consilierea pe care am făcut-o a fost utilă pentru a vă ajuta să luați o decizie?
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Sigur, a fost foarte utilă consilierea dumneavoastră. Îmi aduc aminte că am venit și cu o listă de întrebări. La acel moment am venit cu o listă de întrebări. V-am pus multe întrebări, să mă lămuresc pe multe aspecte și cu amabilitatea dumneavoastră mi-ați răspuns la toate întrebările. Tratamentul, bineînțeles, a inclus în primă fază o operație de extirpare a formei tumorale, cu o reconstrucție mamară în timpul operației și cu extirparea ganglionilor santinelă. Apoi a urmat cea mai grea perioadă. Spun eu, perioada când ajungi jos, perioada de chimioterapie. Chimioterapia am făcut-o la Spitalul Filantropia, alături de niște oameni minunați, doamna doctor Doina, domnul doctor Median, întregul personal de asistente, oameni de suflet, spun eu. Dar de ce spun cea mai grea perioadă? Pentru că este momentul când ajungi cel mai jos. Momentul când îți cade părul, cad genele, sprâncenele, nu mai poți merge, nu mai poți mânca, nu mai poți citi. Este acea degradare a ființei pe care o simți de zi cu zi.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Și în finalul acestei perioade a urmat radioterapia. 21 de ședințe consecutive. Mult mai ușoară, mult mai acceptabilă fizic, dar cu multă atenție și acea perioadă pentru diverse situații care pot apărea. Spun mare atenție pe perioada de chimioterapie, pentru că de la zi cu zi s-a întâmplat ceva nou. Adică tot timpul era ceva care se putea întâmpla, că am făcut un șoc anafilactic, că nu mai puteam merge, că am slăbit 15 kg în 3 săptămâni. Sunt situații peste care eu spun că se poate trece, dar trebuie să ai multă încredere în tine.
Dr Gheorghe Peltecu
Chiar și dacă ați fost atent consiliată suferința a fost greu de suportat. Adică au apărut elemente care nu erau anticipate într-o discuție de posibile efecte secundare?
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Da, au apărut foarte multe elemente, foarte multe elemente. Vă spun sincer, și în momentul în care zâmbeam, vorbeam cu asistentele acel șoc anafilactic care a apărut brusc și în care nu mai poți să respiri. A fost, a fost o surpriză care nu era în planul de desfășurare. Da, a fost. Apoi au fost niște erupții foarte puternice, dar cu răbdare, cu calm, fără să te sperii, fără să ai teamă am reușit să le trec pentru că într-adevăr zici: Aoleu, ce fac? Dar trebuie să ai încredere în oamenii pe care îi ai alături. Și mulțumesc din suflet persoanelor de la Filantropia, care au fost niște oameni deosebiți. Este un spital de stat, dar într-adevăr au fost deosebiți.
Dr Gheorghe Peltecu
Considerați că, pe lângă consilierea pe care v-a făcut-o medicul oncolog, ar fi utile și un alt tip de consiliere? Psiholog sau este... ?
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Domnule profesor, într-adevăr, am primit...
Dr Gheorghe Peltecu
Este suficient medicul care vă vorbește despre parcursul acesta, această odisee?
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Nu este suficient medicul. Și de ce spun acest lucru? Pentru că cel mai important este să ai familia alături. Să ai familia alături, să te sprijine, să te ajute, să te încurajeze. Să nu plângă, să nu plângă nimeni. Să fie bucuroși.
Dr Gheorghe Peltecu
Să nu te consoleze, ci doar să te sprijine.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Pe de altă parte, consider că foarte importanți sunt prietenii. Și prietenii. Dar prietenii să aibă înțelegerea că există zile în care poate nu ai puterea să le răspunzi nici la un mesaj pe WhatsApp sau să le răspunzi la telefon și zilele în care ești bucuroasă să poți ieși afară împreună cu ei, să mergi în locuri frumoase, să îți încarci bateriile. Și vă dau un exemplu ce înseamnă prietenia. Am o prietenă în Dubai care în momentul când a auzit prin ce trec și faptul că făceam chimioterapie la fiecare săptămână am avut 16 ședințe de chimio, săptămână de săptămână. Mi-a spus: suie-te în avion și vino până aici. Eram în timpul covidului. Vă rog să mă credeți că m-am testat și m-am suit în avion și m-am dus în Dubai.
Dr Gheorghe Peltecu
Extraordinar!
Av. Alexandra Corina Bărăscu
A fost nemaipomenit. 5 zile în care m-am desprins, în care am văzut altceva, mi-am încărcat bateriile și m-am întors absolut refăcută. Uitasem toată perioada grea prin care trecusem până la acel moment. A fost absolut nemaipomenit acel moment. Și asta înseamnă ce înseamnă un prieten, un gând bun și o idee bună ca să te ajute.
Dr Gheorghe Peltecu
Și socializarea, și comportarea, la fel ca și înainte de a fi diagnosticat.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Recunosc că mi s-a indicat să merg la un psiholog, însă eu cred că cel mai important lucru este să-ți găsești psihologul în interiorul tău. De ce spun acest lucru? Prin credință, prin rugăciune. Sunt momente în care nu mai poți nici să citești, nici să te uiți la televizor. În momente în care stai în pat, închizi ochii, adormi și apoi te rogi. Și vezi că a doua zi, cum eram eu, de exemplu, o luptătoare care n-a avut o zi de concediu și care am încercat să merg în instanță la toate termenele, colegii mei pot spune cît de luptătoare eram. Și mă rugam seara să-mi dea putere să mă ridic din pat. Erau jandarmii care mă ajutau să urc treptele de la tribunal, pentru că aproape nu mai puteam de durerea de picioare. Și totuși am luptat. Aveam un scop de a mă scula dimineață și de a merge mai departe.
Dr Gheorghe Peltecu
Și în final, de a vă vindeca.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Și de a mă vindeca. Și mai am un sfat aici, foarte important mai ales pentru femei, dar și pentru bărbații care trec prin aceste situații. În primul rînd, nu vă lăsa să trăiți această emoție puternică. Vorbiți. Vorbiți cu oamenii, vorbiți cu prietenii. Nu trebuie să vă plângeți de ceea ce trăiți. Nu trebuie să vă puneți întrebarea de ce eu? De ce am pățit lucrul acesta? Dar povestiți prin ceea ce treceți. Este o eliberare și ajută foarte mult. Și mai este un aspect care vreau să îl spun, respectiv în ceea ce privește femeile, un sfat pe care l-am primit de la dumneavoastră. Nu știu dacă vă mai amintiți. Prima întâlnire a noastră a fost să îmi iau o perucă și m-a ajutat imens pe chimioterapie, pentru că după prima ședință părul a căzut tot. Dar a fost perioada în care am purtat mai multe culori de peruci și mai multe peruci. Și așa a fost pentru suflet o bucurie, ceea ce n-aș fi putut să fac normal, să port toate culorile, să fiu și blondă și roșcată și am încercat să-mi bucur viața, să fac ceva.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Aranjați, vă rog, să nu ieși pe stradă așa căzută, să nu apuce toată tristețea să te cuprindă, să te vezi în oglindă, să ajungi să te placi. Este mare lucru să poți să ajungi să te placi, să te împrietenești cu perucile, să vezi că poți să faci ceva și să arăți frumos și așa.
Dr Gheorghe Peltecu
Dumneavoastră, de fapt, ilustrați prin pledoaria aceasta atât de emoționantă pe care o faceți și titlul emisiunilor noastre, a podcastului nostru. Stimă, nu stigmă. Dacă nu am fi avut acest titlu, și v-aș fi ascultat sigur aș fi dat, am fi dat același titlu: stigmă, nu stigmă, pentru că ilustrați cel mai bine stima de sine, care este esențială pentru o pacienta care trece printr-o astfel de suferință. Ce sfat ați da femeilor care trec printr-o astfel de situație? De fapt, ați răspuns parțial la această, la această întrebare.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Domnule profesor. Niciodată să nu se întrebe de ce au pățit ele asta. Este esențial. Apoi să aibă răbdare. Această perioadă este lungă, este grea, în funcție de, bineînțeles, fiecare are o formă de chimioterapie. Sunt chimioterapie care nu, prin care nu ajungi la această degradare fizică efectivă, adică nu îți cade părul. Am prietene care au făcut chimio, dar sub altă formă de pastiluțe de ....
Dr Gheorghe Peltecu
Reacții individuale.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Reacții individuale. Dar răbdarea și încrederea în Dumnezeu, căci vei reuși să îți vizualizezi acel final în care ești refăcut. Și eu consider că este mare lucru acest aspect și trebuie să nu piardă niciodată, să nu fie cuprinse de teamă, să nu fie cuprinse de teamă. Este esențial.
Dr Gheorghe Peltecu
Și probabil un alt mesaj care aș vrea să îl comentați. Încrederea în medici și mai puțin în tratamentele nonconformiste sau nemedicale sau așa-zis alternative care abundă.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Știu că în momentul când am primit vestea au fost persoane din familie care au încercat să mă convingă. Dar stai că poate se poate pe altă formă. Au fost oameni insistenți pe aceste aspecte, dar contează să se creeze și acea legătură între tine și doctor, să mergi cu inima deschisă și ceea ce spune, să accepți că asta este situația și că poate mai bine, cel puțin în cazul meu, a fost să dăm afară tot ce era rău, pentru că se putea da cancerul fiind la început așa cum i-ați explicat. Sau, în cazurile mai grave, să facă chimioterapie în eventualitatea micșorării acelei tumori și a refacerii situației. Însă nu sunt adepta acestor tratamente naturiste, de aceea situația se agravează. Este o boală care nu doare, nu o simți deloc. Nu simțeam absolut nimic, însă poți să ai niște efecte ulterioare mult mai grave. De ce spun chestia asta? Pentru că în urma mea, în timpul ce făceam chimioterapie, am făcut și un test BRCA. BRCA-ul a scos în lumină niște mutații genetice.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Deci era o formă de cancer genetic pe care am avut-o indusă și asta mi-a luminat situația și am fost nevoită, la un an după ce am făcut operația de extirpare a cancerului mamar, să fac și o histerectomie parțială, pentru că era indicată. Deci sunt niște aspecte care medical s-au lămurit, s-au clarificat și astfel m-am pus la adăpost pentru eventuale alte consecințe. Nu cred că o terapie alternativă poate să lămurească toate aceste aspecte.
Dr Gheorghe Peltecu
Deci, mă bucur că sunteți convinsă că alte tratamente decât cele medicale nu au nici o șansă să vindece și că este un mesaj pe care dumneavoastră îl transmiteți tuturor pacientelor diagnosticațe.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Persoane care au încercat să meargă pe această cale cu terapii alternative și care au ajuns la metastaze. Dacă ai ajuns la metastază, deja e mult prea grav, mult prea grav.
Dr Gheorghe Peltecu
O altă întrebare pe care aș vrea să v-o pun este: la modul de tratament chirurgical, cu cât o femeie este depistată mai devreme cu un cancer, i se poate oferi un tratament care să conserve sânul, în timp ce o depistare tardivă impune adesea extirparea sânului, făcând parte din prima categorie. O depistare precoce și cu o operație care va conserva practic este nemodificată față de sânul sănătos. Considerați că acest lucru contează în puterea unei femei de a se reîntoarce la o viață normală? Revăzând și regăsindu-și imaginea corporală normală.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Este foarte important și să vă spun acum o poveste care probabil n-o știți. În momentul în care m-am trezit din operație, primul lucru pe care l-am cerut asistentei a fost să ajung la oglindă, la baie, să văd dacă sânul a mai rămas întreg. Și să știți că emoția până am ajuns acolo a fost puternică, pentru că nici eu nu aveam garanția că în timpul operației nu s-ar putea întâmpla ceva care să impună, Doamne ferește, tăierea sânului. Dar bucuria a fost imensă în momentul în care am observat că sânul este la locul lui. Și într-adevăr, mult mai bine este să faci aceste lucruri când sunt la început la o metastază deja știu că nu se mai poate recupera și afectarea femeii este foarte mare.
Dr Gheorghe Peltecu
Și, de asemenea, cancerul de sân este un cancer care poate fi depistat prin investigații periodice, așa- numitul screening mamar, ceea ce face ca depistarea să fie făcută în faze precoce, când vindecarea poate fi asigurată și păstrarea aspectului estetic al corpului conservată. O întrebare pe care aș vrea să v-o adresez în toată această perioadă. Ați simțit că nu sunteți înțeleasă? Ați simțit ceea ce uneori se definește ca stigmă, că sunteți puțin marginalizată sau niciodată nu vi s-a întâmplat, să zicem, în mediul profesional sau social.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Nu în mediul profesional. Într-adevăr, au fost colegi care au observat și mă mai întrebau, dar aveau totuși un cuvânt de încurajare: îți stă foarte bine. Au fost și judecători care vedeam că încă șușotesc și nu își explicau ce e cu mine cu această transformare. Dar să știți că nu am ascuns să spun, inclusiv judecătorilor, că trec printr-o perioadă grea, că fac o chimioterapie și că asta este situația. Au mai fost mici momente, recunosc, mergeam mai încet. De exemplu, m-am suit în mijlocul de transport, am solicitat un loc, s-au uitat oamenii puțin mai așa, dar nu am evitat să spun da, sunt operată. Oamenii au fost drăguți totuși. De aia spun nu ține în tine, nu ține. Verbalizează. Nu trebuie să te plângi, dar verbalizează. Vorbește cu oamenii. Știți câte lucruri am aflat comunicând cu femeile de la chimioterapie, legate de ceea ce poți mânca, de tratamente, de fiecare, cum avea reacțiile. Foarte interesant, este, vă spun așa, este o epopee a acelor momente. Poate vreodată voi scrie o carte în sensul ăsta.
Dr Gheorghe Peltecu
Interesant dacă ați găsit opinii, să zicem altele decât cele medicale, de exemplu, încercați și tratamente alternative. Ați încercat să le convingeți că acest lucru este puțin valoros? Sau majoritatea pacientelor pe care le-ați întâlnit în perioada de chimioterapie gândeau la fel că tratamentul medical e unica soluție?
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Majoritatea gândeau la fel, însă încercau și o completare cu alte tratamente naturiste. Auzeam discuții pe acolo, însă erau, de exemplu, erau persoane care făceau chimioterapie anterior operației și atunci deja situația era gravă. Adică cancerul avea o altă dimensiune.
Dr Gheorghe Peltecu
Era o incertitudine pentru ce va urma.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Da, era o incertitudine și eu zic că am încercat și eu să le ridic moralul. Permanent încercam să ridic moralul tuturor persoanelor de acolo, pentru că oamenii sunt câteodată îngândurați, căzuți, nu știu încotro să o apuce. Mă întrebau: Dar tu de ce îți dai cu ojă? Nu ți-a interzis? Zic nu, nu mi-a interzis nimeni. Poți să porți și ojă. De ce îți dai cu ruj? Nu mi-a interzis nimeni. Simt că e nevoie de așa ceva pentru a mă simți eu bine, eu cu mine. Și atunci oare cum vedeam că după 2-3 ședințe apar și ele un pic schimbate? Și e un lucru pentru sufletul tău? Vă spun eu un lucru foarte bun.
Dr Gheorghe Peltecu
Este foarte bun și chiar vă spun că în experiența de mulți ani în urmă, am organizat cu colectivul în care am lucrat o sesiune de machiaj, de make-up în secția de Oncologie Medicală, unde pacientele care au venit la tratamente oncologice au fost machiate de o echipă de tinere dintr-un salon de make- up și s-au simțit extraordinar.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Pentru că începi să te placi.
Dr Gheorghe Peltecu
Exact.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Începi să te placi, începi să te accepți și asta este esențial în această perioadă să înveți, să accepți. Eu am acceptat și că mi-a căzut părul și că mi-a crescut acest păr și nici măcar nu l-am mai vopsit. L-am lăsat așa, spunând că așa mă accept eu și mă plac acum.
Dr Gheorghe Peltecu
Este o nouă etapă a vieții. Exact ce simțiți acum, la mai mulți ani de la intervenția chirurgicală în care practic sunteți cu toate investigațiile normale?
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Deci, în primul rând continui controalele. Sunt esențiale, dar controalele pe mai multe paliere. Acum, pentru că vorbim de mamografii, vorbim de ecografii, de EKG, de RMN, de CT. Toate se fac și e un lucru foarte bun, prin Casa de Asigurări de Sănătate, e un ajutor pentru fiecare persoană care trece prin așa ceva. Deci nu sunt cheltuieli care trebuie făcute obligatoriu, dar sunt necesare să fie făcute pentru că sunt persoane care au trecut prin așa ceva și uită. Uită să mai treacă, uită să mai pună o întrebare, uită să mai facă o analiză de sânge, ceea ce nu este bine.
Dr Gheorghe Peltecu
Încheierea tratamentului nu înseamnă încheierea vizitelor la medic.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
În niciun caz. În niciun caz, în niciun caz.
Dr Gheorghe Peltecu
Cum considerați că v-a schimbat această experiență de viață?
Av. Alexandra Corina Bărăscu
M-a schimbat foarte mult. În primul rând, am căpătat mult mai multă răbdare în tot ceea ce fac. Am constatat că și cu mai multă răbdare faci aceeași cantitate de lucruri. Apoi este acea schimbare în felul în care vezi lumea de jur împrejur, în felul în care te bucuri de orice lucru, cât de mic. Te bucuri că ieși în natură, te bucuri că vezi flori, te bucuri de orice, dar trebuie să înveți lucrul acesta. Îmi place să călătoresc. Am considerat... Călătoriile au fost un mare ajutor și reprezintă un mare ajutor pe această perioadă. Este o rupere care se creează. Uiți că trebuie să te duci la chimioterapie a doua zi și ești proiectat să vezi ceva frumos. Am călătorit pe la mănăstiri, dar la mănăstiri când era liniște. Au fost acele clipe de rugăciune. Dar rugăciunea aceea care vine din suflet și care te cuprinde și te reface.
Pentru mine, lucrurile acestea au însemnat imens de mult.
Dr Gheorghe Peltecu
Dumneavoastră trebuie să vă spun că una din lecțiile de viață pe care le dați este că participați la acest podcast al nostru, pentru că în felul acesta faceți comună, comunicați o experiență de viață care cu siguranță este utilă altor femei care trec prin acestea prin acest necaz și care, cu siguranță le vor ajuta să ia decizii bune, să prevină și să aibă încredere în tratamentele medicale oferite. Din acest motiv, vă mulțumesc încă o dată pentru că este una dintre cele mai frumoase participări pe care le- am avut.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Vă mulțumesc, domnule profesor și vreau să spun un singur lucru: în aceste momente, când treci prin cancer, viața îți atârnă de un fir de păr. Că în fiecare zi, repet, se întâmplă altceva. Dar am eu tot timpul, cred: carpe diem! Trăiește clipa și bucură-te de toate momentele frumoase din viață!
Dr Gheorghe Peltecu
Vă mulțumim! A fost o mare plăcere și cu atât mai mult vă mulțumesc că ați acceptat să participați alături de noi.
Av. Alexandra Corina Bărăscu
Pentru mine a fost o onoare.
Noul Tratat de Obstetrică-Ginecologie apare după 10 ani de la editarea precedentului, timp în care științele medicale au făcut progrese remarcabile și s-au conturat și în România noi subspecialități și conduite armonizate cu cele din țările avansate.
Telefon Programări:
0748 882.324
© 2025 Prof. Dr. Gheorghe Peltecu